IMPORTANT! Precizări examen de licență 2018

Tipărire
graduation cap and paperÎn această sesiune, conform regulamentului care poate fi consultat aici, examenul de licență va cuprinde două probe:
Proba 1 - Probă orală (eliminatorie): Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate
Proba 2 - Probă orală: Prezentarea lucrării de licență
 
Precizări privind Proba 1: Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate

În vederea evaluării cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate ale studenţilor, în funcţie de tema aleasă pentru lucrarea de licenţă, candidaţilor li se vor adresa întrebări legate de:


1) domeniul, disciplina fundamentală și/sau specializarea cărora li se afiliază lucrarea, cu reliefarea principalelor evoluţii, orientări şi direcţii care au servit la configurarea eşafodajului teoretic al lucrării;
2) metodologia de cercetare folosită în elaborarea lucrării;
3) contribuţiile unor teoreticieni, cercetători, critici literari de prestigiu la dezvoltarea disciplinei/disciplinelor alese, precum și (dacă este cazul) ale scriitorului/scriitorilor analizați la dezvoltarea literaturii;
4) contribuţia personală a candidatului la tema abordată.


De asemenea, studenţilor li se vor adresa întrebări din lucrări menționate în bibliografia lucrării de licență.

Pentru absolvenții cu lucrări în engleză, data examenului de licență și disertație este 2 iulie. Pentru mai multe detalii privind acest examen, accesați site-ul Facultății de Litere.